Eram in vara anului 2004. Fusese o zi obisnuita de servicu, monotona chiar, pana sa-mi sune telefonul. Era mama. Cu o voce pe care nu ati dori sa primiti nici o veste, imi spune “Ninaa mama, s-a intamplat o nenorocire. Stai jos?” Eu stiind-o acasa cu copiii, va imaginati in ce stare eram cand i-am spus: “Zi mama, ce nenorocire, ce s-a intamplat?”
“S-au tuns fetele.”
Am izbucnit in ras. Ea: ” Nu rade mama, ca nu-i de ras. S-au tuns rau de tot. Doar cateva minute am lipsit din atelier si cand m-am intors, era randul Soniei sa fie clienta.” I-am zis sa se linisteasca, ca daca asta-i nenorocirea, nu-i mare lucru. O rezolvam cand vin eu acasa. Si m-am dus.
In fata portii mai multi copii se jucau ceva. Intre ei disting o fetita, careia parul in luneca frumos pana spre umeri si nu avea breton. Adica Continue reading Mergem la Ciufolici