Fara sa ma gandesc mult inainte ( la mine ” gandesc mult” = ” razgandesc” ) imi fac o lista cu 3 lucruri pe care vreau sa mi le aduca mosul ( e superbine daca primesc doar unul din ele):
1. o excursie de cateva zile la munte 🙂
2. o placa wii fit 😀
Month: December 2008
De Craciun facem un gratar…
Se apropie sezonul de gratare si este prin urmare important sa ne aducem aminte cateva puncte cu privire la regulile gatitului.
Acest moment este singurul in care se implica barbatii adevarati, deoarece gratarul e legat intotdeauna de o anumita doza de pericol.
Cand un barbat se declara pregatit sa preia prepararea gratarului, se declanseaza urmatoarea serie de evenimente:
1) femeia cumpara mancarea.
2) femeia face salata, pregateste legumele si desertul.
3) femeia pregateste carnea pentru gratar, o asaza pe o tava, impreuna cu toate celelalte ustensile necesare si o duce afara, unde barbatul sta deja asezat cu o bere in mana in fata gratarului.
Si aici vine punctul cel mai important al intregii desfasurari:
4) BARBATUL ASAZA CARNEA PE GRATAR!
5) apar apoi mai multe activitati de rutina: femeia aduce farfuriile si tacamurile afara.
6) femeia informeaza barbatul ca gratarele mai au putin si se ard.
7) el ii multumeste pentru aceasta informatie importanta si mai comanda totodata inca o bere la ea, in timp ce se ocupa de situatia de urgenta.
Si apoi inca un punct foarte important!
8) BARBATUL IA CARNEA DE PE GRATAR SI O DA FEMEII!
9) apoi urmeaza din nou rutina: femeia aranjeaza farfuriile, salata, painea, tacamurile, servetelele si sosurile si aduce totul afara pe masa.
10) Dupa masa, femeia elibereaza masa, o curata, spala vasele
Si din nou, foarte important!!! :
11) TOTI IL LAUDA PE BARBAT PENTRU CALITATILE LUI IN ARTA GATITULUI SI II MULTUMESC PENTRU MANCAREA SUPER BUNA!
12) Barbatul o intreaba pe femeie cum i-a placut faptul ca nu a fost nevoita sa gateasca si cand observa ca ea e cam botoasa, ajunge la concluzia
ca pe femei nu le poti satisface oricum niciodata 😀
Luni la birou
Dupa un weekend foarte linistit incepe maine o saptamana plina si agitata.
O zi obisnuita la birou incepe cu cafeaua de dimineata si cu schimbul de impresii cu colegii despre weekendul ce tocmai s-a incheiat ( am niste colegi minunati 🙂 nu mai gasesti altii ca ei pe o raza de …..km de firma). Deschid calculatorul verific e-mailul si citesc cateva stiri ( sport si monden ce credeati 😀 ). Aha, si horoscopul, citesc horoscopul, il mai dau si la altii, asa ca sa stie lumea la ce sa se asteapte, sa nu fie debusolati toata ziua 😀 ( sit, n-am mai facut asta de ceva vreme, dar promit sa reiau). Dupa care incepe nebunia ( telefoane, vanzari, intalniri, vanzari, achizitii, vanzari, vanzari, vanz…. . In jur de 16.00 se linisteste treaba si revin la stiri ( doar sport), si la muzica. In jur de 17.30 gata, plecam acasa.
Mda…, dar asta ar fi intr-o zi obisnuita de lucru, nu intr-o luni de sfarsit de an, cand toti bugetarii vor sa cheltuiasca banii care le-au ramas, cand sefii vor un bilant exteordinar la sf. de an, cand clientii nu mai stiu daca e bine sa cumpere acum, cand logistica are alte treburi mai importante decat livrarile tale, cand mai sunt atatea si atatea de rezolvat de parca vine sf. lumii. Sau vine…….?
Oricum ar fi, promit sa o iau slowly si sa nu ma las angrenata de agitatia din jurul meu. Ca vorba ceea, daca te agiti prea tare, or sa treaca sarbatorile pe langa tine si n-o sa le simti decat lipsa 🙂
In drum spre scoala
Fiecare dimineata este pentru mine, ca povestea unui scriitor, care vrea sa-si inceapa romanul, scrie prima pagina ( o ia de dimineta), dupa care o rescrie de nenumarate ori, pastrand personajele ( mai adauga din cand in cand cate unul nou, vanzatorul de la magazin, mama unui coleg, domnisoara invatatoare, etc. ) si schimband pe ici pe colo povestea, fara a modifica insa firul epic. Se pleaca tot de acasa, se ajunge tot la scoala. Dar cum?
Ne trezim dimineata in jur de 7, ne spalam ( nu mereu – cateodata o intreb pe Iulia cand o vad gata mai devreme ” Pe dinti te-ai spalat?” si ea imi raspunde ” Nu, dara macar sunt gata prima 😀 “) , mancam ceva ( nu mereu – ca abia apuc sa fac sanviciuri, daramite sa le mai si mananc) , ne imbracam ( mereu ) si plecam .
Azi dimineata, eram in faza de “plecam”, ceasul era 7.55 ( la 8.00 incep orele) cand isi aminteste Iulia ca nu are foarfeca si lipici pentru abilitati practice. Aha, nici Sonia nu avea. S-au dus amandoua in atelier la mama si au iesit invingatoare fiecare cu foarfeca si lipici in mana. Mai avem doar sa ne oprim la Manus ( un magazin din cartier) sa luam doua caiete de matematica si gata, pornim in tromba spre scoala. Nu apucam sa iesim de la noi de pe strada ca Iulia, schimbata la fata, imi spune ca a uitat cartea de romana si ii trebuie neaparat. Am intors dintre doua masini si am ajuns din nou in fata portii. Trecuse de 8.00 . Si-a luat cartea din casa si am plecat direct spre scoala. In drum ( bucurie mare) ne-am intalnit cu domnisoara invatatoare, care venea si ea spre scoala intr-un suflet. Am luat-o cu masina si pana la scoala mi-a spus ca se simte rau si nici n-ar mai fi vrut sa vina la serviciu, ca a ajuns-o oboseala ( si e fata tanara, ce-o sa faca cand o fi ca mine?). Dupa ce i-am spus ca noi am intarziat din cauza ca Iulia ( si Sonia ) isi uita lucruri acasa, le-a facut si ea teoria chibritului dupa care, au coborat impreuna in fata scolii. Le-am urat o zi cat mai buna la toate trei si am plecat spre serviciu.
Conita Dragomira
In 1932 era cea mai frumoasa femeie din satul Pitulati, judetul Braila. Locuia in a doua casa de la albia raului Buzau, o casa mare alba pe dinafara si crem pe dinauntru. Cum frumusetea ei a starnit invidia femeilor maritate si nemaritate din sat, pe seama ei se spuneau si se faceau multe lucruri murdare fara temei real.
Odata, intr-o zi cand soarele arde tot si caldura te trimite la cel mai apropiat ochi de apa, Dragomira se duse la rau, intr-un loc numai de ea stiut, pentru a se imbaia. In sat la ei femeile faceau baie la rau imbracate, dar ea, stiindu-se frumoasa si nefiind rusinoasa din fire se scalda fara straie. Numai ca in ziua aceea niste copilandrii ce se jucau prin padurea de pe malul Buzaului o vazura, o recunoscura si hotarara sa le faca o bucurie hatrelor lor de mame, care tare s-ar mai fi bucurat sa afle ca frumoasa satului umbla goala pe uliti. Copii i-au luat hainele fara ca ea sa banuiasca ceva si dusi au fost ( eu sincer cred ca ei au ramas prin zona sa vada privelistea dar ei n-au recunoscut niciodata nimic).
Dragomira isi termina baia si iesi din apa. Pe mal nici urma de haine si cum vegetatia era pe celalalt mal si-a dat seama ca mai e nimic de facut si ca va fi nevoita sa mearga cum a facut-o mama ei, pana acasa. Noroc ca locuia aproape si in sinea ei mai avea o speranta ca nimeni nu va fi la ora aceea a amiezei pe ulita. Se gandea ca daca s-ar intalni cu cineva v-a sta demna, ii va da “buna ziua” ( cel caruia i-ar fi dat “buna ziua” sigur ar fi avut o zi mai buna decat a ei) si isi va vedea de drum. Din fericire in drumul ei pana acasa i-a iesit in cale doar Mos Negoita, un batran pictor care locuia la prima casa si nu vedea prea bine. Dragomira l-a salutat, asa cum se cade sa saluti un om batran, iar el i-a raspuns ” Buna draga tati, ptiu ca frumos iti sade in rochia asta noua, batute-ar norocul.” Multumita ca mosul nu vede bine si ca a scapat doar cu atat femeia a ras in sinea ei ( atat cat poti rade atunci cand esti in pielea goala pe ulita in anii ’30) si a intrat in curtea ei.
Tara piere si baba se piaptana
Acum cand cele mai arzatoare discutii sunt despre alegeri ( prim ministru, guvern, parlament , senat, ministrii, ciolan 😀 ) , despre cum am plecat noi din Liga Campionilor ( sau noi n-am plecat ca suntem tot aci, numai ca liga s-a dus departe, departe) eu am cea mai nepotrivita preocupare : vreau sa gasesc niste pantofi de dans pentru copii. Am nevoie de pantofi din aia de antrenament, fara toc, cu talpa moale, si am nevoie de ei azi ( doua perechi). Am intors netul pe toate partile si nu sunt deloc multumita de rezultat. Trebuie sa-mi pun fundul in masina si sa ma duc la un magazin ( pe care il stiu eu) sa vad daca au aia acolo. Sper sa gasesc, ca nu mai am trai cu copiii daca si azi se duc la antrenament in adidasi 😀 .
Ce sa zic, fiecare cu problemele lui existentiale 🙂
Edit later:
Aceleasi emisiuni TV…..pana cand?
Aseara butonam telecomanda si am dat peste, sit, nu mai stiu cum il cheama, face emisiunea “Din dragoaste” la antena, aha, Mircea Radu. Ma gandeam, vai saracu’ cine s-o mai uita si la emisiunea lui, cine o mai fi interesat acum de problemele in dragoste ale altcuiva? Lui nu i s-o fi urat?
Si mai sunt multe emisiuni din astea, care nu mai intereseaza pe nimeni, dar pe care realizatorii le fac din inertie si nu-si pun problema ca, daca nu sa le inlocuiasca, macar sa le adapteze la vremurile astea, ca vorba aia nu mai e dragostea ca acu’ 10 ani. Macar aia de la “Surprize, surprize” s-au sesizat si au incetat ” mai bine mai tarziu decat niciodata”
Si trecand peste asta, oare se gandeste cineva la emisiuni noi ( si nu ma refer la talk show-ri despre prim ministrii noi si criza noua) , emisiuni care sa ne invete de exemplu cum sa te incadrezi intr-un buget de 1000 lei timp de 30 de zile, cum sa-ti amenajezi apartamentul cu gust, cum au reusit unii oameni in viata fara sa pupe pe nimeni in fund ( pe astia daca nu-i gasesc la noi sa-i caute in alta parte 😀 ), despre unde ti-ai putea petrece un concediu frumos si ieftin in Romania, etc.
Vreau sa ninga….cu cine sa vorbesc?
Toata lumea asteapta sa ninga. Pana si soferii, care stiu bine ce-i asteapta daca vine zapada. Trebuie sa recunoasteti ca altfel arata sarbatorile cand afara ninge. Zilele trecute ne-am amintit de revelionul din 2000. A nins atunci tare in noaptea de revelion. Ne-am infofolit bine si ne-am dus sa vedem ingerul lui Janine din piata Constitutiei parca. De frig si vant puternic, ingerul a fost un fiasco total, dar noi ne-am distrat maxim. Am ajuns acasa ( la caldurica 🙂 ) uzi pana la piele, dar, multumiti ca anul nou ne prinsese pe strazi asa cum auzisem noi ca fac aia prin New York 😀 .
De atunci s-au mai schimbat un pic lucrurile, in sensul ca n-as mai iesi pe strada in noaptea de revelion decat daca as fi la New York 🙂 . Dar sarbatorile cu ninsoare au alt farmec…..
Sania lui Mos Craciun e la noi pe strada
Nu stiu la altii cum e, dar, la noi pe strada eu am vazut de dimineata sania lui Mos Craciun. Bine, nu are reni si nici cadouri, dar e de mare angajament. 
O noua tunsoare
Aseara le-am tuns pe fete. Nu, nu am veleitati de coafeza, dar, sa tai drept un par umed am zis ca nu-i mare lucru. Aveam de gand sa le dau o forma mai draguta ( dupa parerea mea) la parul mediu spre lung pe care il aveau. Imi imaginam ca, daca il taiam drept de putin mai sus de umeri, or sa semene cu Oana Sarbu in Liceenii ( tare mult mi-a mai placut mie tunsoarea aia).
Am facut rost de foarfeca, am umezit parul si am inceput cu Sonia ( pt. ca daca era Iulia prima si Soniei nu-i placea cum ar fi aratat sora ei, nu m-ar mai fi lasat sa o tund si ramanea un singur copil caprit 😀 ) .
Am taiat un pic prea sus si a iesit in loc de Oana Sarbu, Leopoldina Balanuta ( odihneasca-se in pace!). Reactia ei a fost ca nu se mai duce la scoala, ca nu mai vorbeste cu mine si cand i-am spus ca pana la vara ii creste la loc mi-a spus: ” Bine, atunci o sa-mi pun o caciula in cap si o sa o mai dau jos la vara 😀 “.