Emmanuel Ninger este numele eroului povestirii noastre. Era un artist tare talentat.
Obişnuia să îşi cumpere cele necesare de la un magazin al cărui patron îl cunoştea bine. Într-una din zile, domnul Ninger şi-a plătit cumpărăturile cu o bancnotă de 20 Usd. Patronul magazinului i-a acceptat banii şi i-a pus în sertarul casei de marcat. Totuşi acesta a remarcat că s-a murdărit pe degete cu cerneală. A devenit suspicios şi a anunţat poliţia.
Poliţiştii au obţinut un mandat de percheziţie a casei lui Emmanuel Ninger. În podul acesteia au găsit instrumente de reproducere a bancnotei de 20 Usd. Au găsit şi 3 portrete pictate de d-l Ninger. Erau deosebite.
De fapt, dacă stai să te gândeşti, trebuia să aibă talent ca să poată reproduce bancnotele. A reuşit să păcălească o mulţime de persoane până în ziua ghinionistă în care patronul acelui magazin a observat cerneala de pe degete.
După arestarea sa, cele 3 tablouri s-au vândut la o licitaţie publică cu 5.000 usd fiecare. Culmea e că practic i-a luat aproximativ aceeaşi perioadă de timp pentru a picta bancnota de 20 usd cât i-a fost necesar pentru pictarea unui tablou de 5.000 usd.
Morala:
De multe ori nu avem o părere bună despre noi. Nu realizăm care ne sunt talentele şi aptitudinile sau nu ştim să le valorificăm în folosul nostru şi al altora. Ajungem să ne furăm pe noi înşine încercând să găsim scurtături care să ne ducă mai repede la rezultatele dorite, facem compromisuri, înşelăm. S-ar putea ca pe termen scurt să ne meargă bine, dar cu siguranţă pe termen lung se va întoarce împotriva noastră.
Problema este insa ca daca n-ar fi fost arestat pentru fals nu ar fi dat in veci tablourile cu 5000 usd. Nu stii ca artistii sunt valorosi abia dupa ce mor ?
cum adica sa te furi pe tine
@radu – poate ca nu l-ar fi vandut cu 5000 dar macar 20 tot ar fi luat pe el probabil 😀 , si da ai dreptate, sunt recunoscuti ( le creste pretul de vanzare al tablourilor 🙂 ) numai dupa ce mor sau patesc ceva nasol.
@sonia – de exemplu tu te furi pe tine, atunci cand in loc sa-ti faci tema bine si frumos de prima data, scrii repede, urat si gresit mai intai si apoi iti rup eu pagina si mai scrii o data, de data asta frumos si corect. Deci te-ai furat pe tine, ti-ai furat din timpul tau de joaca.