Intrebari și răspunsuri despre cărți

N-am mai făcut de mult o leapșă, iar cea pe care tocmai mi-a plasat-o Vienela e despre cărți așa că o fac cu mare drag, mai ales că la prima vedere câteva întrebări mă cam blochează. Dar să vedem:

1. Prima mea amintire cu mine citind.

Cred că am mai scris undeva pe blog povestea asta, este vorba de o fetiță de clasa I careia mama îi citea câteva pagini din Amintiri din Copilărie după care pleca la serviciu, lăsând-o pe fată să continue, așa cum putea, lectura. Când mama se întorcea acasă fetița mai citise cel mult două pagini, dar n-ar fi recunoscut niciodată asta în fața ei, așa că se lăuda spunând: uite mami, am recitit tot ce mi-ai citit tu și am mai terminat și astea două pagini în plus. Așa că peste ani, când la rândul lor copilele fetei îi spuneau același lucru când aveau ele ceva de citit, ea știa exact cum stau lucrurile.

2. Prima carte pe care am citit-o şi recitit-o.

Acum sigur vă așteptați să spun Amintiri din Copilărie, dar cum aia mi-a fost mai mult citită la început, prima carte pe care am citit-o din scoarță în scoarță a fost Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea de Anton Pann, carte împrumutată de la Bibiloteca Județeană pe vremea când eram în clasa a II-a. O recitesc cu drag și azi.

3. O carte pe care fiecare copil ar trebui să o citească.

Aș recomanda oricărui copil să citească Elevul Dima dintr-a șaptea de Mihail Drumeș. Mi-a plăcut foarte mult, am citit-o de vreo trei ori și o recomand oricărui tânăr care vrea să citească. E numai bună pentru început.

4. Locul meu preferat de citit.

Oriunde. Important e sa citesc. Fie că sunt în picioare în metrou, sau stând cuibărită într-un fotoliu primitor, plăcerea cititului pentru mine e aceeași. Contează ce citesc, nu unde citesc, dar recunosc, cana de ceai de lângă ajută mult la zen.

5. Accesorii obligatorii în timpul lecturii.

Nimic. În ultimul timp m-am obișnuit să ciugulesc boabe de strugure în timp ce citesc, dar fac asta vreo cinci minute după care mă prinde lectura complet și uit și de struguri și de orice altceva m-ar putea distrage.

6. Numărul cărţilor de pe lista mea de lecturi viitoare.

Multe, multe, tot timpul am noptiera plină de cărți și asta nu se va schimba niciodată.

7. Ultima carte pe care am primit-o sau am cumpărat-o.

Am cumpărat  Navele Pămantului și Născuți pe Pămant de Orson Scott Card, mai am puțin și termin seria, sunt cărți care îți schimbă (sau măcar îți influențează) percepția despre viață și modul de a gândi.

8. O carte care mi-a schimbat viaţa într-un fel.

N-am citit încă o carte despre care să pot spune că mi-a schimbat viața, dar au fost multe cărți care mi-au influențat-o, de fapt orice carte e pentru mine o experiență nouă care într-un fel sau altul m-a schimbat.

9. O carte care-mi place, dar care pare să nu placă mai nimănui.

Cred că aici pot pune toate cărțile începute de mine și neterminate. Cărți scrise de mine, să ne înțelegem, pe care le știu doar eu și pe care nimeni nu le-a citit, dar care sunt convinsa că n-ar plăcea nimănui. 😀

10. O carte care nu-mi place, dar pe care toată lumea pare s-o iubească.

He, he, aici sunt mai multe, dar vreau să spun doar despre Sanctus și  Cheia care m-au convins să nu mai citesc continuarea. Dap, Simon Toyne nu-i unul din cei care-mi plac.

11. O carte care mă intimidează.

Procesul lui Kafka. Nici nu-mi place, nici nu-mi displace, nici n-am terminat-o nici n-o las, nici nu pot spune că nu-i bună, pentru că-i bună, doar că mă scoate pe mine din zona de confort și din cauza asta mă intimidează. Dar într-o zi am s-o termin.

12. Trei dintre scriitorii mei preferaţi.

Orson Scott Card, Stendhal și Gabriel Liiceanu. Ăștia mi-au venit primii trei în minte, dar vreau neapărat să-l menționez și pe Frank Herbert.

Asta a fost tot. Acum aș vrea ca leapșa să nu se oprească la mine și tare mi-aș dori s-o facă și Andreea, Maria, Cami, Georgiana, Raluca și Măzgălica. Spor la scris, fetelor!

(Visited 361 times, 1 visits today)
Vilma

Te invidiez, as vrea sa pot avea si eu aceeasi placere in a citi. Ma pierd in tot felul de activitati si nu-mi gasesc timp. Am inceput insa de doua zile o noua carte, se pare ca m-a prins…..

Mâzgălica

Oh, mulțumesc pentru leapșă :)!
Nu știu de ce, dar și pe mine m-a răscolit “Procesul”. L-am citit cu sufletul la gură, dar îmi amintesc că finalul nu a fost pe măsura așteptărilor mele.

Vilma

Da, trebuie sa imi fac un obicei din asta. Uite ca am un prim obiectiv pe 2014. Cel putin 15 minute de citit zilnic. Trebuie sa se poata!

Andreea Iulia Toma

Multumesc pentru “nominalizare”! Poate acum ma apuc si eu de leapsa aceasta care mi s-a parut, de cand am primit-o prima oara, foarte interesanta. Dar n-a fost timp. Ei, asta e un semn ca nu-i chip sa ma mai eschivez.
Eu am citit Procesul, la inceput a mers tare greoi, de credeam ca abandonez, dar apoi m-a prins atat de tare, incat n-o mai puteam lasa din mana.

madlen

Hmmm, am ramas in urma cu cititul, in septembrie am terminat cea de-a noua carte pe anul asta (si-mi propusesem cam 15 pana la final de an) dar n-a fost sa fie. Sunt un anul de SF integral si target pt 2014 tot SF. Sper sa-mi reiau cititul ( si eu tot inainte de somn am placerea de a citi minim 15-20 minute)!

Nina

In ultima vreme am citit si eu mult SF, desi daca ma intrebai acum vreo doi ani n-as fi zis niciodata ca am sa devin fanul genului. Imi placeau cel mai mult biografiile si autobiografiile (inca imi plac), dar de cand am zis da SF-urilor simt ca mi s-a deschis mintea intr-un fel pe care nu l-as fi banuit. Spor la citit!

ioana

seria ” Intoarcerea acasa”, exact ultima imi lipsea si am comandat-o acum.

SF ul este deschizator de minti din punctul meu de vedere. Si sunt atatea si atatea carti bune, ce fericire sa citesti!

Vienela

Ba mie mi-ar placea sa citesc cartile incepute de tine si sunt convinsa ca mi-ar placea, pentru ca mie imi place stilul tau, imi place modul in care gandesti, imi place felul in care te raportezi la lume. Poate ca ai putea face mici incercari, punand pe blog fragmente, sa vezi reactiile cititorilor.
Imi amintesc de o carte primita la final de an scolar, dupa clasa a doua. Jarul din palma se numea si cred ca mi-ar placea sa o recitesc. De ce nu mi-am adus aminte de ea cand a fost nevoie? Este o carte pe care copiii nu ar trebui sa o rateze.
SF-uri… ai spus totul in clipa in care ai scris ca iti deschid mintea intr-un fel in care alte carti nu o pot face… 🙂

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.