fără toane

Când spun șifonier primul gând mă duce în urmă cu 25 ani, când copil fiind îmi petreceam vacanțele la bunica la țară.

Bunica a avut 4 băieți și 4 fete așa că vă dați seama că nu eram singura nepoată la bunici în vacanțele de vară. Eram vreo 7 și alergam toată ziua nu numai prin curtea mare a bunicilor ci și prin cele 9 camere ale casei, toate legate cumva una de alta. Iar el, șifonierul, nu exista decât în una din camere. În rest erau dulapuri de haine și cufere și divese scrinuri, dar șifonierul era unul.

De câte ori îl deschideam simțeam că încălcam o regulă. Nu aveam voie să umblăm acolo, dar nimeni nu ne interzisese asta. Era de la sine înțeles, mai ales că șifonierul ascundea o comoară. Erau acolo, frumos aliniate pe umerașe 5 rochii de mireasă. Ale fiicelor și ale unora dintre nurori. erau rochii din ani diferiți, din materiale diferite, de siluete diferite, dar toate erau lungi și absolut minunate în ochii noștri de copii. Și mai aveau ceva în comun. Aveau același miros. Miros de sărbătoare, de nuntă, de căsătorie, de viața plină de speranță, parfum neprețuit, încă neinventat.

Pentru că bunica și bunicul mergeau uneori la câmp, iar noi eram destul de mari ca să putem rămâne singuri acasă, erau mlte zilele în care regula șifonierului era încălcată, ce spun eu încălcată, era de-a dreptul călcată în picioare. Scoteam afară toate rochiile și cum necum ne îmbracam cu ele. Apoi imaginam în fiecare cameră câte un castel, iar noi, prințesele în rochii albe ne vizitam una pe alta și tot timpul ce-a în rochia cea mai frumoasă (era cea mai nouă, mai albă, mai bogată, mai…) devenea mireasa zilei, adică mergeam toate la nunta ei. Precizez că la jocurile astea ale noastre nu luau niciodată parte baăieții, verii mei care preferau să încalce vreo regulă pe afară decât să vadă fete frumoase și dichiseite în casă. Oricum, până veneau bunicii toate rochiile erau deja puse frumos la loc pe umerașe și ușa șifonierului închisă. Odată cu rochiile, închideam de fiecare dată înăuntru și mirosul neprețuit al căsătoriei părinților noștri.

Povestea este scrisă pentru Clubul poveștii parfumate găzduit ca de fiecare data de Mirela. Tema de azi a fost propusa tot de gazdă căreia îi mulțumesc pentru ocazia de a scoate din șifonierul gândurilor așa poveste veche!

Au mai scris povesti din sifoniere vechi si noi Sivling, Cătălin, Vania și gazda.