fără toane

Ne dă chinezu temă: Tu cum îţi motivezi copilul să citească?

Majoritatea părinţilor ar spune una din variantele următoare:

• i-am citit încă de când era în burta mamei, astfel copilul s-a născut cu o sete de cunoaştere extraordinară, ştiind deja să scrie A, B şi C. 😀
• de mic a fost obişnuit să adoarmă doar când unul din parinţi/bunici îi citeşte o poveste.  Asta s-ar putea  să-i dezvolte copilului o dependenţă de lectura înaintea somnului, ceea ce nu-i neapărat rau, dar s-ar putea să-l facă şi să nu poată citi mai mult de câteva pagini, după care invariabil îl va lua somnul. 😀
• în casă la noi se citeşte mult. Văzându-i pe cei mari citind, aţi zice că, copilul e tentat să-i imite şi va lua şi el o carte în mână, pe care la început plictisit, apoi din ce în ce mai interesat o va răsfoi, citi, îndragi, etc..  Ok, asta a funcţionat pe vremea noastră, şi îi prinde din ce în ce mai rar pe copiii de azi. Dacă citeşti prea mult în preajma celui mic, rişti să-ţi strige, prea nervos pentru vârsta lui: “Cărţi, cărţi şi iar cărţi, toată ziua citeşti şi cu mine nu te joci deloc. Nu cred că eşti bun de părinte.”  E, să sperăm că sunt rare cazurile astea.

Ar mai fi exemple dar le-am ales pe cele “clasice”. Şi da, am încercat şi noi cu fetele tot ce am scris mai sus şi nu pot să spun că n-au avut efect, dar nici că au declanşat nu ştiu ce mare poftă de citit. Ba, având la dispoziţie două copile de aceeaşi vârstă am putut observa îndeaproape, că orice metodă ai încerca, nu-i universal  valabilă pentru toţi copiii. Unii reacţionează la ceva, alţii la altceva, cu ăştia mici trebuie perseverenţă, vă spun. 😀

De exemplu, la noi cu Sonia a fost uşor. Din clasa întâi, a început să citească tot ce-i pica în mâna. Bine, cărţile mai groase nu le-a terminat nici azi, dar astea mai de vârsta ei sunt floare la ureche. Uneori citeşte cu voce tare şi ne exasperează. Totdeauna când mergeam la cumpărături,  vrea şi o carte sau “ceva de citit” cum spune ea. Vrând- nevrând îşi lua şi Iulia câte o carte, dar mai mult de o pagina, doua din ea nu citea. Ne era cam clar. Pe Iulia aveam să o convingem mai greu.

Într- un an, de ziua fetelor, au primit de la unchiul lor preferat nişte enciclopedii tehnice. Ce credeţi că a făcut Iulia? Exact. A citit carţile alea din scoarţă în scoarţă şi putea să spună pe de rost definiţia ştiinţei, staţi că de la ea am învăţat-o şi eu: “Ştiinta este ceea ce cunoştem despre lumea din jurul nostru… etc” şi putea explica cu exactitate cum funcţionează o centrală termica de apartament.

Fiecare copil, ca şi noi de altfel, citeşte deci,  nu ce vrea parintele, ci ce-i place lui. Nu-i forţaţi, încercaţi numai să decoperiţi ce-i interesează. Dacă-i place fotbalul, luaţi-i o carte despre sportul rege şi despre fotbalişti celebri. Dacă e pasionat de calculatoare, există lectură de specialitate pentru orice vârstă… E mult până prinde microbul cititului. 🙂

Şi dacă nu merge nimic, încercaţi asta:

• lăsaţi  întotdeauna în baie câteva cărţi interesante. Ca şi oamenii mari, şi copiii se plictisesc pe budă, aşa că, mai devreme sau mai târziu, vor răsfoi cărtile alea. Nu cred că există efecte adverse la aceasta practică, aşa că dacă nu merge, nu merge. 😀

Hai, care eşti părinte şi ai metode, originale sau nu, de a-i face  pe copiii să citească, aşteptăm cu interes sugestii.  Scrieti la voi pe blog sau aici, nu contează, numai să ştim şi noi.